Termenii și condițiile privind programul „Recomandă prieteni”

Orice membru actual eligibil al Panelului Ipsos iSay poate participa la acest program, care îi va permite să invite alte persoane să se alăture Panelului Ipsos iSay. Participarea Dvs. la acest program este reglementată de acest set de Termeni și condiții. Alăturându-vă acestui program, acceptați și sunteți de acord să respectați Termenii și condițiile programului „Recomandă prieteni”, prezentate mai jos.

1) Furnizorul programului „Recomandă prieteni”

Programul „Recomandă prieteni” este organizat de compania Ipsos Interactive Services SRL, cu sediul social la adresa Splaiul Independentei, 319, Sema City Building #1, București, 060032, România, denumită în continuare „Ipsos” sau „Furnizorul programului”. Ipsos face parte din grupul internațional de companii Ipsos. Acest Program nu este valabil în locurile în care este interzis.

2) Definiții

„Grupul Ipsos” se referă la Ipsos și afiliații săi.

„Program” se referă la programul „Recomandă prieteni”.

„Termenii și condițiile programului” se referă la setul actual de termeni și condiții sau la orice versiune actualizată a acestora.

„Membru recrutor al panelului”, „Dumneavoastră”, „Dvs.” se referă la dumneavoastră, membrul eligibil al Panelului Ipsos iSay care este interesat de acest Program sau a îndeplinit condițiile de participare la acesta.

„Link de recomandare” se referă la linkul către Chestionarul de recrutare, prin care destinatarul/destinatarii individual(i) este/sunt redirecționat/redirecționați către Panelul Ipsos iSay și site-ul www.ipsosisay.com, pus la dispoziția Membrului recrutor al panelului de către Furnizorul programului. Fiecare Link de recomandare este unic, identificând Membrul recrutor al panelului căruia acesta i-a fost atribuit de către Furnizorul programului.

„Membru recrutat al panelului” se referă la o persoană:

  • (i) cu domiciliul într-una dintre țările în care programul „Recomandă prieteni” este activ;
  • (ii) care deține o adresă e-mail valabilă;
  • (iii) care are vârsta de peste 16 ani, conform prevederilor Termenilor și condițiilor privind Panelul Ipsos iSay în cauză;
  • (iv) care nu este deja membru al Panelului Ipsos iSay;
  • (v) care nu este un membru al gospodăriei Dvs. sau un angajat al Ipsos sau al oricărei alte companii afiliate Grupului Ipsos;
  • (vi) care s-a înregistrat cu succes ca membru al Panelului Ipsos iSay prin Linkul de recomandare (completând și trimițând în mod corespunzător Chestionarul de recrutare cu informații valabile, de exemplu, fără câmpuri goale, fără caractere greșite) și care respectă cu strictețe termenii și condițiile privind Panelul Ipsos iSay pentru a deveni membru al Panelului Ipsos iSay; și
  • (vii) care îndeplinește toate cerințele și criteriile specifice privind profilul pe care Furnizorul programului le consideră pertinente în baza anumitor campanii de recomandare pe care Furnizorul programului le poate derula la un moment dat.

„Chestionar de recrutare” se referă la chestionarul online disponibil accesând Linkul de recomandare, care trebuie completat de către Membrul recrutat al panelului pentru a se alătura Panelului Ipsos iSay.

„Date cu caracter personal” înseamnă orice fel de informații (inclusiv nume, adrese e-mail, alte informații de contact, informații demografice, răspunsuri la întrebările de bază din sondaje și orice alt fel de informații de identificare personală, dar fără limitare la acestea) referitoare la o persoană identificată sau identificabilă, o persoană identificabilă fiind aceea care poate fi identificată în mod direct sau indirect, inclusiv Membrii recrutați ai panelului și Membrii recrutori ai panelului sau orice membru al Panelului Ipsos iSay.

3) Modificările aduse Termenilor și condițiilor programului „Recomandă prieteni”

3.1. Furnizorul programului își rezervă dreptul de a modifica în orice moment prezentul set de Termeni și condiții privind programul, fără înștiințare prealabilă. Vom comunica membrilor Programului toate modificările aduse Termenilor și condițiilor prin publicarea acestora pe site-ul Panelului Ipsos iSay www.ipsosisay.com, iar acestea vor intra în vigoare imediat.

3.2. Dacă nu acceptați setul de Termeni și condiții privind programul, vă puteți retrage din program urmând pașii prezentați în secțiunea 9 (Durata și încheierea) – subsecțiunea 9.4 de mai jos. Dacă participați în continuare la Program după publicarea setului de Termeni și condiții actualizat privind programul pe site, iar aceste modificări au intrat în vigoare, înseamnă că acceptați și sunteți de acord să respectați setul de Termeni și condiții actualizat privind programul.

4) Cine este eligibil să participe la acest Program?

Orice membru al Panelului Ipsos iSay care a participat la cel puțin un sondaj cu recompensă, marcat ca fiind „Finalizat” în momentul efectuării recomandării, este eligibil să participe la acest Program și poate contacta alte persoane pentru a le invita să se alăture Panelului Ipsos iSay, trimițând Linkul de recomandare, dacă:

  • a) trimite Linkul de recomandare în conformitate cu toate legile și reglementările aplicabile, inclusiv cu legile privind protecția datelor și confidențialitatea și cu legile privind comunicările electronice (de ex., Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor)), dar fără limitare la acestea;
  • b) deține și utilizează în mod echitabil și legal Datele cu caracter personal ale persoanelor cărora le trimite Linkul de recomandare;
  • c) persoanele cărora le trimite Linkul de recomandare îndeplinește toate criteriile enumerate la definiția „Membru recrutat al panelului”;
  • d) nu le cere nicio sumă de bani destinatarilor Linkului de recomandare, nu le oferă bani și nu le furnizează niciun obiect de valoare în schimb sau alte recompense pentru a-i restricționa sau a-i încuraja să se alăture Panelului Ipsos iSay;
  • e) comunicarea prin care trimite Linkul de recomandare și/sau care conține Linkul de recomandare nu include conținut pornografic, nu promovează jocurile de noroc și nu conține alte materiale jignitoare, înșelătoare sau defăimătoare;
  • f) nu plasează Linkul de recomandare pe site-uri, rețele sociale, în e-mailuri sau în orice alt loc sau orice altă comunicare care oferă bani ca recompensă sau care promovează jocurile de noroc, conținutul pornografic sau conține orice alt material jignitor, înșelător sau defăimător;
  • g) în cazul în care Furnizorul programului derulează la un moment dat anumite campanii de recomandare, noii Membri recrutați ai panelului trebuie să îndeplinească cerințele și criteriile specifice privind profilul pe care Furnizorul programului le consideră pertinente în baza campaniilor de recomandare specifice;
  • i) nu încalcă în niciun fel setul de Termeni și condiții aplicabil în cazul Panelului Ipsos iSay, deoarece numai membrii Panelului Ipsos iSay care respectă cu strictețe Termenii și condițiile Ipsos iSay sunt eligibili să se alăture Programului și să beneficieze de recompensele oferite în cadrul acestuia.

5) Participarea la acest Program

Dacă îndepliniți condițiile de eligibilitate și toate condițiile prevăzute în prezentul set de Termeni și condiții privind programul, vă puteți alătura Programului, partajând Linkul de recomandare pe site-uri și rețele sociale sau prin e-mail.

6) Reguli privind modul în care utilizați Linkul de recomandare

6.1. Furnizorul programului își rezervă dreptul de a modifica/actualiza oricând Linkul de recomandare, iar Membrul recrutor al panelului va utiliza doar cel mai recent Link de recomandare furnizat de Ipsos.

6.2. Furnizorul programului acordă Membrilor recrutori ai panelului o licență gratuită, neexclusivă, netransferabilă, nealocabilă, limitată și revocabilă, cu scopul exclusiv de a utiliza Linkul de recomandare pentru a invita alte persoane să se alăture Panelului Ipsos iSay.

6.3. Înțelegeți și acceptați că nu aveți permisiunea să utilizați Linkul de recomandare pe niciun site, blog sau forum care interzic o astfel de utilizare. Acceptați că acest lucru va duce la excluderea Dvs. imediată din Program.

6.4. Când utilizați adrese e-mail, detalii de contact sau orice alt fel de Date cu caracter personal ale altor persoane în timpul participării la acest Program, trebuie să faceți acest lucru în deplină conformitate cu obligațiile Dvs. în calitate de operator de date și cu legile aplicabile privind protecția datelor.

6.5. Pe parcursul participării Dvs. la Program, trebuie să garantați respectarea tuturor standardelor din domeniul publicității și/sau a reglementărilor privind protecția consumatorilor, care se pot aplica atunci când utilizați/trimiteți Linkul de recomandare.

6.6. Confirmați că nici Dvs., nici utilizarea de către Dvs. a Linkului de recomandare nu încalcă drepturile de proprietate intelectuală sau orice alt fel de drepturi ale unei terțe părți.

6.7. Trebuie să utilizați Linkul de recomandare primit de la Furnizorul programului numai pe parcursul participării la Program.

6.8. Nu aveți permisiunea să transformați, să modificați sau să schimbați în niciun fel Linkul de recomandare primit de la Furnizorul programului.

6.9. Nu puteți transfera niciun drept și nicio obligație în conformitate cu prezentul set de Termeni și condiții privind programul. În caz de orice transfer, participarea se va anula.

6.10. Utilizarea sau reproducerea denumirii/denumirilor Grupului Ipsos, denumirii/denumirilor comerciale, mărcilor comerciale, denumirilor de marcă sau logourilor acestuia este posibilă doar cu acordul prealabil scris al Furnizorului programului. Sunteți de acord că Linkul de recomandare vă este pus la dispoziție astfel încât să puteți participa la acest Program, iar orice posibile lucrări de artă, conținut, design și alte drepturi de proprietate intelectuală deținute de Furnizorul programului sunt și vor rămâne proprietatea exclusivă a acestuia și constituie informații confidențiale și de proprietate ale Furnizorului programului. Nu veți vinde, utiliza sau divulga în propriul interes sau în interesul unei terțe părți nicio astfel de proprietate intelectuală și nicio altă informație confidențială și/sau deținută de Furnizorul programului în baza unor drepturi de proprietate, fără permisiune expresă scrisă din partea acestuia.

6.11. Nu puteți crea, publica, distribui sau permite niciun material scris care face referire la acest Program sau la Furnizorul programului fără a trimite mai întâi materialul Furnizorului programului și fără a primi consimțământul nostru prealabil scris, pe care îl putem refuza la libera noastră alegere.

6.12. Înțelegeți și acceptați că orice membru inclus în panel în urma eforturilor Dvs. de recomandare depuse în cadrul Programului și informațiile și/sau datele asociate acestuia sunt proprietatea exclusivă a respectivului membru și a Furnizorului programului, după caz. Nu dobândiți niciun drept asupra unor astfel de informații și nu veți utiliza aceste informații în niciun fel în propriul interes.

6.13. Înțelegeți, acceptați și sunteți de acord cu faptul că Furnizorul programului va urmări utilizarea Linkului de recomandare, acțiune care include și păstrarea unei evidențe privind utilizarea Linkului de recomandare.

7) Reguli privind acceptarea și validarea Membrilor recrutați ai panelului care sunt recrutați de către Dvs.

7.1. Furnizorul programului îi va recompensa pe Membrii recrutori ai panelului care participă la Program pentru fiecare nou Membru recrutat al panelului care a fost recrutat prin intermediul Linkului de recomandare și acceptat în Panelul Ipsos iSay al Furnizorului, dacă:

  • a) Membrul recrutor al panelului utilizează Linkul de recomandare în strictă conformitate cu regulile privind modul de utilizare a Linkului de recomandare și a Termenilor și condițiilor privind programul;
  • b) Membrul recrutat al panelului se înregistrează cu succes în Panelul Ipsos iSay și participă la cel puțin un sondaj cu recompensă marcat ca „Finalizat”, respectând cu strictețe Termenii și condițiile Ipsos iSay;
  • c) Membrul recrutor al panelului respectă condițiile de eligibilitate prevăzute de prezentul set de Termeni și condiții.

7.2. Membrii recrutori ai panelului vor primi 100 de puncte pentru fiecare Membru validat al panelului recrutat în urma participării Membrului recrutor al panelului la acest Program și acceptat în Panelul Ipsos iSay.

7.3. Punctele vor fi adăugate în contul de puncte al Membrului recrutor al panelului în nu mai mult de 5 zile după alăturarea cu succes a Membrului recrutat al panelului la Panelul Ipsos iSay și participarea acestuia la cel puțin un sondaj cu recompensă marcat ca „Finalizat”. Într-o lună puteți primi recompensă numai pentru maximum 5 Membri recrutați ai panelului validați.

7.4. În cazul în care Furnizorul programului derulează la un moment dat anumite programe de campanii de recomandare, Membrii recrutori ai panelului pot fi recompensați cu anumite stimulente aplicabile numai acelui Program de campanie de recomandare specific, în conformitate cu setul de Termeni și condiții conex și cu orice fel de condiții specifice care le vor fi comunicate de către Furnizorul programului. Orice astfel de Program de campanie de recomandare va fi reglementat de Termenii și condițiile programului asociat, pe care le acceptați și sunteți de acord să le respectați.

7.5. Dacă participarea Dvs. la Program se întrerupe din orice motiv, cu excepția celor prevăzute la secțiunea 9.3 a prezentului set de Termeni și condiții, veți primi punctele datorate în conformitate cu această secțiune obținute până la data întreruperii participării.

8) Răspunderea, Declinarea garanțiilor, Limitarea răspunderii

8.1. Sunteți de acord să-i despăgubiți, să-i apărați și să-i exonerați pe Furnizorul programului, pe afiliații săi și pe fiecare dintre reprezentanții, partenerii, directorii, angajații, agenții și avocații acestuia, împotriva oricăror răspunderi, revendicări, acțiuni, procese, proceduri, decizii, amenzi, daune, costuri, pierderi și cheltuieli (inclusiv onorariile avocaților, costurile de judecată și/sau costurile de decontare rezonabile) care apar din cauza:

  • a) participării Dvs. la Program;
  • b) oricărei pretenții din partea unor terțe părți înaintate în legătură cu participarea Dvs. la Program;
  • c) oricărei încălcări de către Dvs. a prezentului set de Termeni și condiții.

8.2. Membrul recrutor al panelului este de acord că orice utilizare neautorizată și/sau ilicită a Programului și/sau a Linkului de recomandare ar aduce un prejudiciu ireparabil Furnizorului programului, pentru care plata de daune-interese nu ar fi suficientă, și este de acord că plata de daune-interese nu ar constitui un remediu suficient pentru încălcarea prezentului set de Termeni și condiții privind programul și că, în plus față de orice alt fel de remedii disponibile prin lege, Furnizorul programului are dreptul la anumite acțiuni sau măsuri reparatorii sau echitabile, fără necesitatea de a depune o cauțiune sau o garanție, ca remediu pentru orice astfel de încălcare.

8.3. Orice acțiune ilicită sau defăimătoare comisă de Membrul recrutor al panelului pe parcursul participării la Program, care poate fi considerată drept o încălcare a dreptului penal și/sau civil, îi dă Furnizorului programului dreptul să apeleze la toate căile de atac în această privință împotriva oricărei acțiuni ilicite sau defăimătoare în cea mai mare măsură permisă de lege și în virtutea echității.

8.4. FURNIZORUL PROGRAMULUI DECLINĂ ORICE FEL DE GARANȚII, EXPRESE ȘI IMPLICITE, LEGATE DE LINKURILE DE RECOMANDARE, DE PROGRAM ȘI DE SITE-UL PANELULUI IPSOS ISAY.

8.5. FURNIZORUL PROGRAMULUI NU VA AVEA NICIO RĂSPUNDERE (INCLUSIV RĂSPUNDEREA PENTRU ORICE FEL DE DAUNE INDIRECTE, SPECIALE, ACCESORII, PUNITIVE SAU DE CONSECINȚĂ, DAR FĂRĂ LIMITARE LA ACESTEA) FAȚĂ DE MEMBRII RECRUTORI AI PANELULUI, DE UTILIZATORI SAU DE ORICE TERȚĂ PARTE, PENTRU MODUL ÎN CARE MEMBRII RECRUTORI AI PANELULUI UTILIZEAZĂ LINKURILE DE RECOMANDARE, PROGRAMUL ȘI PANELUL IPSOS ISAY SAU PENTRU INCAPACITATEA ACESTORA DE A LE UTILIZA. FURNIZORUL PROGRAMULUI NU VA FI RĂSPUNZĂTOR PENTRU DAUNELE INDIRECTE, SPECIALE, ACCESORII, PUNITIVE SAU DE CONSECINȚĂ (INCLUSIV PENTRU PROFITURI PIERDUTE ȘI VENITURI PIERDUTE, FIE CĂ ACESTE DAUNE SUNT CLASIFICATE SAU NU DREPT DAUNE DIRECTE, DAR FĂRĂ LIMITARE LA ACESTEA) FAȚĂ DE DVS. ÎN LEGĂTURĂ CU PREZENTUL ACORD, INDIFERENT DACĂ FURNIZORUL PROGRAMULUI A FOST SAU NU INFORMAT DESPRE POSIBILITATEA UNOR ASTFEL DE DAUNE ȘI INDIFERENT DACĂ ACESTEA DECURG DIN ÎNCĂLCAREA CONTRACTULUI, DINTR-UN PREJUDICIU SAU DIN ORICE ALTĂ TEORIE ÎN VIRTUTEA LEGII ȘI A ECHITĂȚII.

8.6. RĂSPUNDEREA CUMULATĂ TOTALĂ A FURNIZORULUI PROGRAMULUI FAȚĂ DE MEMBRUL RECRUTOR AL PANELULUI ȘI/SAU FAȚĂ DE ORICE TERȚĂ PARTE, INDIFERENT DE MODUL DE ACȚIUNE, NU VA DEPĂȘI SUMA EGALĂ CU RECOMPENSELE PRIMITE DE FAPT DE CĂTRE MEMBRUL RECRUTOR AL PANELULUI DIN PARTEA FURNIZORULUI PROGRAMULUI PE PARCURSUL PARTICIPĂRII MEMBRULUI RECRUTOR AL PANELULUI LA ACEST PROGRAM.

9) Durata și încheierea

9.1. Programul va fi valabil începând cu data de 14/10/2022 și va rămâne în vigoare până la încheierea acestuia de către Furnizorul programului („Durata”).

9.2. Furnizorul programului poate întrerupe participarea Dvs. la Program în orice moment, fără înștiințare prealabilă, și din orice motiv, la libera sa alegere. Astfel de motive pot include, fără limitare, (i) încălcarea de către Dvs. în vreun fel a Termenilor și condițiilor programului sau (ii) promovarea sau utilizarea de către Dvs. a Linkurilor de recomandare în mod fraudulos.

9.3. În cazul în care Furnizorul programului întrerupe participarea Dvs. la program din cauza încălcării prezentului set de Termeni și condiții privind programul, nu veți avea dreptul să primiți recompense pentru activitățile Dvs. de recomandare, iar participarea Dvs. la program va fi imediat întreruptă. Veți avea obligația să întrerupeți imediat participarea Dvs. la Program, să ștergeți toate Linkurile de recomandare pe care le-ați publicat pe site-uri și rețelele sociale și să întrerupeți orice altă activitate sau acțiune care încalcă prezentul set de Termeni și condiții privind programul. Pe lângă orice alt fel de remedii considerate adecvate de către Furnizorul programului, veți răspunde direct și pentru toate costurile și cheltuielile de judecată care decurg din încălcarea de către Dvs. a prezentului set de Termeni și condiții privind programul.

9.4. Puteți întrerupe în orice moment participarea Dvs. la acest Program, ștergând toate Linkurile de recomandare pe care le-ați publicat de pe site-uri și rețelele sociale. Veți primi recompense numai pentru noii Membri recrutați ai panelului, care au fost acceptați și validați în Durata prevăzută, în conformitate cu prezentul set de Termeni și condiții privind Programul.

9.5. La încheierea participării Dvs. la Program, toate licențele acordate în temeiul prezentului set de Termeni și condiții privind programul, inclusiv Linkul de recomandare, dar fără limitare la acesta, vor înceta imediat.

10) Jurisdicția

Prezentul set de Termeni și condiții privind programul va fi reglementat și interpretat în conformitate cu legislația din România și orice litigiu care nu poate fi soluționat pe cale amiabilă va fi supus jurisdicției non-exclusive a instanțelor din România.

11) Diverse

Titlurile și legendele utilizate în acest set de Termeni și condiții privind programul sunt oferite doar cu scopuri de facilitare și nu vor fi utilizate la interpretarea prezentului set de Termeni și condiții privind Programul. În cazul în care o prevedere a acestor reguli este considerată a fi nevalabilă, ilicită sau inaplicabilă în orice privință, respectiva prevedere va fi limitată sau eliminată în măsura minimă necesară pentru ca aceste reguli să rămână în totalitate în vigoare, să aibă efect și să fie aplicabile. Prezentul set de Termeni și condiții privind programul constituie întregul acord dintre părți referitor la obiectul acestuia și înlocuiește toate acordurile și discuțiile anterioare, fie ele scrise sau verbale, referitoare la obiectul prezentului acord.